Când mi-am început pregătirile pentru nuntă, știam ca voi pleca la drum cu un bagaj emoțional dificil. Mama mea era de 6 ani plecată dintre noi iar tatăl soțului meu nu ne-a fost alături. Doi stâlpi importanți lipseau și știam din start că nunta noastră urma să fie atipică. De nenumărate ori am resimțit acut absența mamei mele și am crezut că acest lucru va umbri definitiv ziua noastră. Am descoperit, însă, că lucrurile pot fi mult mai nuanțate…
De multe ori, media ne induce o imagine foarte distorsionată despre ceea ce înseamnă un astfel de eveniment și implicațiile lui. Articolele, filmările, chiar și fotografiile sunt făcute să atragă, să seducă, sa spună o poveste idealizată și să acopere cât mai mult din ceea ce nu este perfect. În realitate, viața este rareori un drum lin și lipsit de provocări. Îndiferent dacă suntem oameni obișnuiți sau capete încoronate, dificultățile și întâmplările triste nu ne ocolesc.
Dacă ai urmărit cele două nunți ale prinților Marii Britanii, probabil ai observat luxul, eticheta, strălucirea evenimentelor. Fiecare amănunt a fost discutat, admirat, invidiat, poate. Și chiar dacă totul a fost la superlativ, ambele nunți au avut partea lor de tristețe: lipsa unuia dintre părinți. Nici cele mai privilegiate persoane nu sunt scutite de încercările care ne modelează și ne definesc ca oameni. Statutul, frumusețea, banii sau faima nu sunt indicatori ai unei vieți line și lipsite de griji. Condiția umană are complexitățile și provocările ei.
Dacă te identifici cu genul acesta de situație, dacă te temi că lipsește ceva esențial, dacă simți că nu ești la fel ca restul lumii, vreau să știi un lucru: nu ești singura care simte asta. Am avut nenumărate gânduri și strângeri de inimă, la fiecare etapă prin care am trecut. Când m-am gândit de zeci de ori cum să formulez textul invitației, când am probat rochii și mi-aș fi dorit mai mult decât orice să le arăt mamei mele, când am fost gata în ziua nunții și m-a durut că nu mă poate vedea. Toate aceste emoții împletite cu atâta bucurie, fericire, entuziasm, încât aveam senzația că nu le pot duce. Numai că, spre uimirea mea, toate au fost integrate armonios. Bucuria a fost predominantă, chiar dacă s-a simțit uneori bittersweet. Ceea ce lipsește, ceea ce doare, ceea ce ne face să ne simțim imperfecți, diferiți față de alții este de fapt ceea ce ne face unici. Ne creează propria amprentă, felul în care, fără să știm, îi inspirăm și pe cei din jur să își trăiască emoțiile fără filtre.
Sigur că într-o lume ideală totul ar fi roz, strălucitor și luminos. Numai că asta nu se întâmplă, nici măcar în basme. Și acolo personajele trec prin necazuri, greutăți, nedreptăți. Ceea ce îi diferențiază pe protagoniști este felul în care reacționează în fața adversităților. Există în cultura japoneză o tehnică numită kintsugi, care presupune repararea obiectelor prin lipirea cu aur. În acest fel, ele devin mai prețioase în imperfecțiunea lor. Consider că este o metaforă extraordinară pentru felul în care se poate modela sufletul cuiva trecut prin experiențe dificile.
De aceea, vreau să îți aduc aminte: poate să fie minunat și când nu este perfect. Și dacă lipsește cineva important pentru sufletul tău, și dacă unele planuri nu au mers, și dacă apar situații neșteptate. Viața e imprevizibilă în curgerea ei. Acceptă trăirile tale exact așa cum sunt pentru că nu există “bun” sau “rău” când este vorba de emoții. Ce poți să faci când totul devine prea intens? Este posibil să decizi conștient cât de mult te concentrezi pe anumite trăiri, ce alegi să predomine. Poți să accepți total tristețea, lipsa, dorul, fără a le lăsa să definească întreaga experiență. Să alegi să onorezi amintirea celor dragi care nu îți sunt alături iar apoi să îți trăiești din plin bucuria, știind că asta și-ar fi dorit pentru tine.
Când am intrat in Biserică, am lăsat într-o strană un trandafir alb în memoria mamei mele. I-am trimis toată iubirea și recunoștința mea în gând, apoi am lăsat lucrurile să curgă firesc. Am ales să privesc în jur și să simt recunoștință pentru fiecare persoană care a decis să fie alături de noi. Fiecare prezență a fost un un dar și fiecare clipă o bucurie.
Dacă și pentru tine nunta aduce și tristețe, nu doar bucurii, sfatul meu este să nu te descurajezi. Să nu crezi o clipă că va fi mai puțin prețioasă pentru că nu va fi perfectă. Sau că poți simți și trăi doar într-un singur fel.
Chiar dacă realitatea diferă de tabloul pe care ți-l închipuiai, ea are marele avantaj de a-ți oferi clipa prezentă. Reală, autentică, intensă, asumată, imperfectă. Ca tine. Ca noi…
Zi senină,
